CONSILIERE MITMANTA

„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”
(Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 3)

Ştiinţa de a trăi viaţa

Viaţa reprezintă „timpul cuprins între naşterea şi moartea cuiva”. Orice dicţionar explicativ ne dă şapte definiţii pentru viaţă, iar aceasta este una dintre ele. Simplă, parcă chiar prea simplă. Dar avem nevoie de explicaţii scurte. Înţelegem repede. Oare aşa să fie?

Definind „ceva”, omul încearcă să contureze caracteristicile şi natura relaţiei cu acesta. O definiţie simplă însă nu înseamnă că lucru este în sine simplu, ci, în primul rând că omul îl preţuieşte, îl valorizează mai puţin. Deci, ceea ce preţuim puţin, definim cu „puţin”. Şi atunci, ce gândeşte un îndrăgostit când îi spune iubitei: „Tu eşti viaţa mea!”. Tot ceva simplu, sau a concentrat în acest epitet (simplu!) tot ce are el mai de valoare? Viaţa!

Da, viaţa este cel mai de preţ lucru pentru fiecare dintre noi. Viaţa noastră. Dar putem spune acelaşi lucru şi despre viaţa altuia. Contează la fel de mult pentru noi? Viaţa apare odată cu naşterea. Trăim 70-80 de ani şi chiar mult mai mult, acumulând experienţă şi înţelepciune, adică învăţând să o valorizăm. La naştere primim în dar viaţa. Dar nu şi ştiinţa de a o trăi.

Savoarea vieţii trebuie învăţată, cultivată, trăită în comuniune cu ceilalţi. Şi atunci îi vom cunoaşte preţul. Şi atunci nici un epitet din lume nu va putea să îi mai cuprindă desăvârşita semnificaţie.

Alegerea de a fi liber

Omul îşi doreşte libertatea, independenţa, dar la fel de mult doreşte să nu fie singur în această lume, doreşte să se lege, să se identifice chiar cu ceilalţi. Este un dar primit încă de la început, de la naştere, odată cu viaţa. Adică din momentul când copilul se identifică cu părinţii, fraţii şi surorile sale, mai apoi cu prietenii şi alte persoane îndrăgite, iar mai târziu şi ceilalţi cu care intră, mai des sau ocazional în contact.

Nevoia specific umană de comuniune este un atribut al vieţii şi îl va determina întotdeauna pe om să se implice „de bună voie” în relaţiile cu cei din jur şi cu mediul exterior, acceptând, deplin conştient deci, „statutul” de dependenţă / independenţă în raport cu ceilalţi. Este „preţul” pe care fiinţa umană îl plăteşte pentru mai mult decât a trec de la o etapă de dezvoltare la alta. Este chiar „preţul vieţii”.

Mai mult decât securitate

Produs al însăşi vieţii, deci, nevoia de comuniune se constituie ca reper firesc al naturii umane, aceasta fiind constituită ca un ansamblu complex de instincte, înclinaţii, sentimente, stări de spirit etc., care îl determină pe individul uman să interacţioneze cu ceilalţi pentru a-şi satisface complexa structură bio-psiho-socio-culturală a nevoilor personale.

Iar pentru fiinţa umană, în întreaga şi frumoasa sa complexitate, acest lucru reprezintă mult mai mult decât securitate, siguranţă. Este mai mult decât linişte, încredere. ESTE VIAŢA!

Motivaţia de a trăi

Viaţa ne prezintă, în numeroase ocazii, rezultatul dramatic al unei alegeri: alegând libertatea, omul decide să întrerupă legăturile cu tot ceea ce-l înconjoară: familie, colegi, prieteni, instituţii, societatea în ansamblu.

Prelevându-se de dreptul său la viaţă, libertate şi securitate, fiinţa umană neagă, conştient sau nu, acest drept celor din jur. Alegând astfel, individul uman arată că nu pune nici un preţ pe cel de alături, pe comuniunea cu cei din jur. Că, de fapt, nu înţelege ce înseamnă viaţa.

Am putea vorbi de viaţă fără a ne raporta la ceilalţi? Am putea să ne simţim liberi dacă avem întrerupte legăturile cu cei de alături? Am putea să ne simţim în siguranţă departe de fiinţe asemenea nouă?

De fapt, rezumând totul în câteva cuvinte:
AM PUTEA FI CU ADEVĂRAT FERICIŢI FĂRĂ CEILALŢI ?
Răspunsul este simplu de această dată: NU !

Iar pentru cei care au ales altfel, pentru cei care au crezut, care cred sau care vor mai crede că este posibil, va trebui ca noi, cei care mai credem că nu putem trăi decât împreună şi pentru ceilalţi, să redeschidem porţile către viaţă. Către adevărata viaţă. Viaţa împreună şi pentru ceilalţi.

Să fim alături de ei în încercarea de a căuta un răspuns la o întrebare care – cu certitudine – a frământat, frământă şi va continua să frământe fiecare fiinţă umană în parte:

CUM SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE BUCURĂM CU ADEVĂRAT DE VIAŢĂ ?

Drd. Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2009-01-15T12:17:00.000+02:00

STRESUL SI IMPLICATIILE SALE

2009-01-15T12:06:00.003+02:00

Starile de neliniste (anxietatea), orele extenuante de munca, nesiguranta unui viitor cat de cat prosper, neintelegerile cu cei apropiati, cu sefii sau colegii, pot declansa boli somatice si psihice.

Permanent, suportam povara presiunilor, a constrangerilor exterioare, resimtim frustrari si tensiuni emotionale care nu fac altceva decat sa ne perturbe si chiar sa ne distruga echilibrul mental si biologic.

Zilnic, fiecare dintre noi incercam sa rezistam acestor “atacuri”, sa conciliem dorintele proprii cu realitatea sociala, cu un consum imens insa - si nu intotdeauna justificat - in planurile psihic si fizic.

Nu de putine ori suntem atrasi in capcana identificarii gresite a adevaratilor agenti stresanti, atat exteriori cat si interiori, astfel ca tensiunile din spatiile personal, familial sau profesional, ce nu-si gasesc modalitatea de manifestare in zonele corespunzatoare lor, sunt exprimate, uneori in forme abuzive, agresive, fata de persoanele apropiate, cunoscute si chiar fata de necunoscuti.

Specialistii au incercat sa creioneze un profil al persoanei dominata de stres, atragand atentia asupra factorului de risc ce-l presupune o viata traita sub semnul unei tensiuni continue:

· apatie/agitatie;
· somn excesiv/insomnie;
· iritabilitate, nervozitate, agresivitate, apetit pentru stari conflictuale / pasivitate, indiferenta, dezinteres;
· scaderea capacitatii de concentrare, de retinere a informatiilor, a eficientei personale;
· tulburari fiziologice (care nu sunt semne ale unor boli, cronice sau nu): palpitatii, respiratie ingreunata, senzatie de sufocare, scaderea in greutate sau alimentatie excesiva etc;
· plonjarea intr-o lume imaginara, pentru a eluda realitatea, devenita imposibil de controlat;
· negarea responsabilitatilor, ce par a fi prea multe si prea sufocante etc.

O astfel de persoana, dominata de stres, este “candidatul” perfect pentru:

· imposibilitatea stabilirii unor relatii de prietenie, de parteneriat, colaborare etc;
· perpetuarea starilor conflictuale din familie;
· extinderea starilor conflictuale catre cei din jur;
· focalizarea pe atitudini si comportamente predominant critice, negativiste, pesimiste etc.;
· esecul in plan profesional;
· consumul si dependenta de: alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, electronice etc.

Cateodata, ne reamintim anii copilariei, atunci cand mamele si tatii nostri stiau, chiar si cu o simpla vorba sa o duioasa mangaiere, sa alunge toate temerile si nelinistile cuibarite in sufletele noastre.

Dragostea a fost si va ramane cea mai directa si sigura cale de atenuare a nelinistii, cale al carui principiu activ l-am ratacit, din nefericire, multi dintre noi, odata ajunsi la maturitate.

Rasul, plansul, agresivitatea verbala sau fizica, atitudinea intoleranta fata de ceilalti, ne-au ramas singurele modalitati de eliberare a tensiunilor, efectul obtinut fiind insa doar iluzia restabilirii echilibrului mental si realitatea accentuarii starii de stres.

Retragerea emotionala intr-un somn excesiv pare a fi o alta cale adoptata de catre unii dintre noi, cu speranta ca, inchizand portilor catre realitate, greutatile ei ne vor ocoli.

Altii incearca sa se elibereze de stres printr-un comportament activ - munca fizica, efort intelectual, sport, joc etc. – acestea nu sunt insa decat “mecanisme” de descarcare a energiei in exces si nu cai de reducere a stressului.

Garantia succesului oricareia dintre aceste “tehnici” antistres este o chestiune relativa, senzatia de disconfort, efortul de concentrare intelectuala si de control personal, favorizand izolarea, perturbarea relatiilor interpersonale, in special a comunicarii – verbale si nonverbale – accentuand constienta neputintei de a lupta si a iesi invingatori in fata unui “inamic” atat de puternic.

In aceste zile de criza majora la nivel planetar, criza care se regaseste adanc in fiecare dintre noi, este deosebit de important sa constientizam ce probleme avem si mai ales ce sanse de a le rezolva se intrevad.

Dusman recunoscut sau nu, stresul este in fond un rezultat al luptei dintre marile greutati ale acestei vieti si micile noastre puteri omenesti.

Drd. Mitică Manta

MESAJUL MEU PENTRU 2009

2008-12-13T12:07:00.008+02:00

... IARTĂ ... IUBEŞTE ... ZÂMBEŞTE ... MÂNGÂIE ... SPRIJINĂ PE CEL DE LÂNGĂ TINE ... FĂ BINELE PE CARE NU L-AI FĂCUT ÎN 2008 ... ŞTERGE RĂUL PE CARE L-AI PRODUS ÎN ANUL CARE A TRECUT ... TRĂIEŞTE CU ADEVĂRAT !

UN NOU AN 2009 BINECUVÂNTAT !!!

CONSILIERE ON-LINE MITMANTA

2008-10-31T18:51:00.000+02:00

- CONSILIERE IN PROBLEME DE ASISTENTA SOCIALA; - CONSILIERE IN ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ASOCIATIILOR SI FUNDATIILOR NON-PROFIT; - CONSILIERE IN ELABORAREA SI EVALUAREA PROIECTELOR SI PROGRAMELOR SOCIALE; - CONSILIERE IN INTOCMIREA SI REDACTAREA LUCRARILOR IN DOMENIUL STIINTELOR SOCIALE.

UN SINCER SUPORT ON-LINE PENTRU TINE

2008-10-31T18:32:00.006+02:00

Trăind şi pentru alţii, învăţăm să îi preţuim. Valorizând pe ceilalţi, învăţăm să trăim şi pentru ei. Dacă nu-l "vezi" pe cel de lângă tine, nu înseamnă că el nu există. Dacă nu-i poţi "atinge" lacrima de durere, nu înseamnă că ea nu a curs. Dacă nu te "mângâie" zâmbetul" lui, nu înseamnă că nu se bucură.
Înseamnă doar ... că nu îţi pasă.Dar, atunci când vei fi "ca el", când vei dori să fii "văzut", "atins" şi "mângâiat", îl vei căuta. Pe el, omul de lângă tine.
Pentru el, pentru tine, pentru mine, existăm noi, aceiaşi el, tu şi eu. Unul pentru celălalt.
Cu un gând, un gest simplu, un sfat.Chiar şi ... on-line.

Oferta pentru consiliere on-line:

- CONSILIERE ÎN PROBLEME DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ;

- CONSILIERE ÎN ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR NON-PROFIT;

- CONSILIERE ÎN ELABORAREA ŞI EVALUAREA PROIECTELOR ŞI PROGRAMELOR SOCIALE;

- CONSILIERE ÎN ÎNTOCMIREA ŞI REDACTAREA LUCRĂRILOR ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR SOCIALE.

Nu trebuie decât ... să ai "curajul" de a primi ce ţi se oferă.
Un sincer suport ... chiar şi on-line ... pentru tine !

Adrese de contact:

mitmanta@gmail.com

centru.de.resurse@gmail.com

http://www.consiliere-mitmanta.blogspot.com/

contact@asup.ro

http://www.asup.ro/

CONSILIERE MITMANTA

2008-10-23T07:46:00.000+03:00

RENUNTA LA FUMAT - Un proiect pentru persoanele detinute in penitenciarele din Romania

CONSILIERE MITMANTA

2008-09-24T13:21:00.000+03:00

SERVICIUL UMANITAR pentru PENITENCIARE: Proiectul „RENUNŢĂ LA FUMAT” pentru comunităţile penitenciare din România

Proiectul „RENUNŢĂ LA FUMAT” pentru comunităţile penitenciare din România

2008-09-24T12:42:00.003+03:00

Asociaţia SERVICIUL UMANITAR pentru PENITENCIARE
077190, Strada Erou Iancu Nicolae, nr. 38-38A, O.P. Pipera, România
Tel/Fax: 021 269 0338 / 021 269 0340
E-mail: contact@asup.ro; Site: www.asup.ro

MOTIVAŢIA PROIECTULUI

Fumatul este unul din cele mai vechi obiceiuri de pe glob, cu consecinţe extrem de grave privind starea de sănătate a populaţiei. Tabloul morbidităţii şi al mortalităţii generale a fost şi este în mod serios influenţat de acest flagel.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază că anual se produc aproximativ 4 milioane de decese la nivel global datorate fumatului, dintre care 1,2 milioane sunt europeni.
Până în anul 2020 se estimează că numărul acestora va creşte la 8,4 milioane şi 70% din aceste decese vor apărea în ţările în tranziţie şi cele în curs de dezvoltare, datorită factorilor ce ţin de liberalizarea comerţului, de dezvoltarea comunicaţiilor şi de globalizarea industriilor transnaţionale ale tutunului.
Statistic, cancerul reprezintă atât în lume, cât şi în România, a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare (199,1%ooo locuitori în 2002 faţă de 771,3%ooo cât s-a înregistrat în acelaşi an în cazul bolilor aparatului circulator).
În ţara noastră, bolile respiratorii, multe având ca factor de risc fumatul, s-au poziţionat din punct de vedere al mortalităţii într-o poziţie avansată (locul 5) în perioada 2002-2007 (70,60).
Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm cauzat de fumat, constituind prima cauză de mortalitate prin cancer în lume (17% din neoplasmele la bărbaţi şi 12% la femei).

În România, se constată aceeaşi tendinţă existentă pe plan mondial, în plus cu o accentuare a obiceiului de a fuma în rândul tinerilor şi chiar a minorilor.
Fumatul este o problemă a lumii moderne şi anual produce mai multe victime decât SIDA, alcoolul, abuzul de droguri, accidentele de circulaţie, crimele, tentativele de suicid, incendiile fiind astfel una dintre primele cauze de deces ce pot fi prevenite.

Proiectul „RENUNŢĂ LA FUMAT” pentru comunităţile penitenciare din România se înscrie în cadrul iniţiativei naţionale „PE 31 MAI ROMÂNIA RENUNŢĂ LA FUMAT”, aparţinând Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) şi Asociaţiei studenţeşti AMICUS (organizatori), sus'inută de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Sănătate Publică, Centrul de Sănătate şi Medicină Preventivă Herghelia, Asociaţia pentru Suport şi Iniţiativă (ASI), Centrul de Consiliere „Proximus”, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP) (parteneri), Editura Viaţă şi Sănătate, Speranţa TV, Radio Vocea Speranţei (parteneri media) şi de alţi parteneri locali.
După perioada de pregătire şi promovare din perioada 26-31 mai, acest proiect naţional este continuat prin programe şi activităţi specifice de prezentare a efectelor negative ale fumatului şi metodelor de renunţare la acest viciu, în instituţii şi sectoare de activitate ale vieţii publice, în comunităţi, grupuri sociale, familii, pentru persoanele fizice şi juridice etc.
Proiectul „RENUNŢĂ LA FUMAT” pentru comunităţile penitenciare din România se desfăşoară în colaborare cu ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, Direcţia de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, precum şi cu sprijinul conducerilor şi birourilor de educaţie şi asistenţă psihosocială ale instituţiilor penitenciare din ţara noastră.

PREZENTAREA PROIECTULUI

Scop general:
Combaterea consumului de tutun prin conştientizarea membrilor comunităţilor cu privire la riscul fumatului activ şi pasiv şi efectele acestuia asupra sănătăţii, precum şi prin promovarea metodelor de renunţare la fumat şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

Obiective:
Conştientizarea fiecărei persoane asupra efectelor negative ale fumatului asupra sănătăţii proprii şi a celor din jur;
Promovarea metodelor de renunţare la fumat şi susţinerea prin asistare medicală, socială şi consiliere a celor ce iau decizie în acest sens;
Promovarea unui stil de viaţă sănătos şi susţinerea de către cadre specializate (medici, nutriţionişti, consilieri)a celor care doresc să adopte aceste principii.

Echipele de lucru:
- Echipa de coordonare la nivel naţional: coordonator de proiect (directorul de programe al SUP), medic, specialist servicii sociale şi de sănătate, consilier de familie.
- 6 echipe de coordonare la nivel filiale, fiecare compusă din: responsabil filială, medic, asistent social/psiholog/sociolog/consilier de familie.
- Pentru fiecare unitate penitenciară: grupa de lucrare intra-penitenciară va colabora cu echipa de specialişti implicată în prezentări, seminarii, alte activităţi privind renunţarea la fumat.

Beneficiari:
Cadrele şi persoanele private de libertate din instituţiile penitenciare din ţară.

Locul:
Cele 44 unităţi penitenciare din România, după cum urmează:
Banat: PMS Timişoara; PMS Arad; PMS Deva-Bârcea Mare; PMS Oradea; CRM Buziaş; (5)
Moldova: PMS Iaşi; PMS Bacău; PMS Botoşani; PMS Galaţi; PMS Focşani; PRÎ Vaslui; SP Tg.-Ocna; CRM Tg.-Ocna; (8)
Muntenia: PMS Bucureşti-Rahova; PMS Bucureşti-Jilava; PMS Giurgiu; PMS Mărgineni; PMS Slobozia; PMS Poarta Albă; PMS Tulcea; PMS Brăila; PRÎ Târgşor; PRÎ Ploieşti; SP Bucureşti; SP Bucureşti-Rahova; SP Poarta-Albă; PMT Tichileşti; CRM Găeşti; (15)
Oltenia: PMS Craiova; PRSD Pelendava; PMS Colibaşi; PMS Dr. Tr. Severin; PMS Tg. Jiu; SP Colibaşi; PMT Craiova; (7)
Transilvania de nord: PMS Aiud; PMS Baia-Mare; PMS Gherla; PRÎ Bistriţa; PRÎ Satu-Mare; SP Dej-spital; (6)
Transilvania de sud: PMS Codlea-Braşov; PRÎ Miercurea-Ciuc; PRÎ Tg.-Mureş; (3)

Durata: 01 septembrie – 31 decembrie 2008 (cu posibilităţi de continuare sau reluare a proiectului în 2009).

Activităţi principale:
Întocmirea proiectului, prezentarea, discutarea şi aprobarea lui de către Directorul Direcţiei Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
Prezentarea proiectului către responsabilii de filiale şi grupe penitenciare, formarea echipelor de lucru de specialişti pentru desfăşurarea programelor şi activităţilor de promovarea a renunţării la fumat în comunităţile penitenciare;
Pregătirea membrilor echipelor de lucru implicate în proiect;
Prezentarea proiectului către conducerile şi birourile de asistenţă psihosocială din cadrul unităţilor penitenciare, stabilirea de comun acord a formelor de desfăşurarea a activităţilor în funcţie de condiţiile concrete din comunităţi;
Desfăşurarea activităţilor propriu-zise, astfel:

- „Pastila de sănătate”, 5-10 minute, scurte prezentări ale voluntarilor SUP care activează în penitenciar, conţinând date statistice, articole despre efectele nocive ale fumatului; se va stimula punerea de întrebări pe tema fumatului, acestea fiind „contorizate” şi aduse la cunoştinţa specialiştilor din echipele de lucru, pentru pregătirea şi aducerea la cunoştinţă a răspunsurilor, în cadrul prezentărilor;
- Seminarii şi prezentări privind efectele nocive ale fumatului şi promovarea renunţării la acest viciu, organizate şi desfăşurate de cadre de specialitate, în principal medici, asistenţi medicali, în colaborare cu specialişti din asistenţă socială, psihologi, nutriţionişti, consilieri etc.;
- Expoziţii de sănătate, în funcţie de resursele la dispoziţie ale filialelor asociaţiei, cu tematică inclusă şi vizând renunţarea la fumat;
- Promovarea principiilor unui stil de viaţă sănătos prin prezentări specifice în acest sens;
- Asistenţă medicală şi consiliere pentru cei interesaţi;
- Monitorizarea şi evaluarea activităţilor desfăşurate şi a persoanelor care au luat decizia să renunţe la fumat, cu sprijinul programelor şi specialiştilor asociaţiei şi celor din unităţile penitenciare;
- Identificarea posibilităţilor de continuare a proiectului sau reluarea acestuia (cu adaptările necesare) în anul 2009.

Monitorizare şi evaluare:
Monitorizarea se va face permanent, pentru fiecare activitate, precum şi pentru fiecare persoană care a decis să renunţe la fumat;
Evaluarea se va face la sfârşitul anului calendaristic, în funcţie de activităţile desfăşurate concret pe fiecare penitenciar, filială şi la nivel naţional.

Asigurarea materială şi bibliografia:
Materialele şi mijloacele tehnice necesare se vor asigura la nivel local (filială, grupă de lucrare intra-penitenciară sau sprijinul unităţilor penitenciare);
Materialele informative pentru vor fi puse la dispoziţie prin intermediul echipei de lucru coordonatoare la nivel naţional; acestea vor fi transmise către echipele de lucru de la fiecare penitenciar, prin intermediul responsabililor de filiale şi grupe penitenciare; acestor materiale li se vor adăuga, la nivel local, resursele proprii ale filialelor, al specialiştilor implicaţi din cadrul asociaţiei, precum şi cele puse la dispoziţie de către unităţile penitenciare.

Adrese utile:
Serviciul Umanitar pentru Penitenciare http://www.asup.ro/ , contact@asup.ro
Curs interactiv de renunţare la fumat http://www.fumat.ro/
Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie http://www.asef.ro/
Centrul de Consiliere Creştină http://www.consilierecrestina.ro/
Proiecte de misiune şi lucrare personală http://www.iatamatrimitema.ro/
Asociaţia „Internet spre Cer” http://www.intercer.net/

Întocmit:

Drd. Mitică Manta, director de programe

CONSILIERE MITMANTA

2008-04-30T21:43:00.000+03:00

ASISTENŢA SOCIALĂ PRIMARĂ ŞI SPECIALIZATĂ

2008-04-30T20:00:00.003+03:00

Asistenţa socială reprezintă o formă de suport activ pentru persoanele, familiile, grupurile şi comunităţile aflate în dificultate, constituindu-se ca un ansamblu complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru asigurarea autonomiei şi protecţiei fiecărei persoane, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.
Organizaţiile societăţii civile (organizaţiile neguvernamentale, organizaţiile comunitare, asociaţiile profesionale, organizaţiile politice, cluburile civice, sindicatele, organizaţiile filantropice, cluburile sociale şi sportive, instituţiile culturale, organizaţiile religioase, mişcările ecologiste, media etc.) sunt chemate la o implicare activă în dezvoltarea socială, în conformitate cu modelul democraţiei europene şi statutul României în Uniunea Europeană, precum şi cu scopul, obiectivele, valorile şi credinţele proprii fiecăreia dintre aceste instituţii.
În acest cadru se înscriu şi activităţile asociaţiilor şi fundaţiilor nonprofit din România, cuprinzând în domeniile de activitate familiile sărace, bătrânii, copiii, persoanele cu disabilităţi (handicap), persoanele bolnave de HIV/SIDA şi boli cronice, cu probleme de adiţie (toxicomanie), din penitenciare şi alte instituţii de tip rezidenţial, alte probleme sociale (familii monoparentale, mame tinere şi/sau minore, violenţa domestică etc.).
Anul 2008 a creat condiţiile propice dezvoltării acestei frumoase lucrări pentru cel aflat în nevoie, prin implicarea activă în noi proiecte sociale şi de sănătate, la nivelul întregii ţări, a specialiştilor din domeniul socio-uman: asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali, psihologi, sociologi, cadre din învăţământ şi educaţie, consilieri, jurişti etc.
Prin parteneriatul dintre Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) şi Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP), au fost iniţiate următoarele noi proiecte de prevenire şi combatere a marginalizării şi excluderii sociale:
ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI MEDICALĂ (GRATUITE) LA DOMICILIU pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de risc:
- echipe de lucru formate din specialişti (asistent social, medic, asistent medical etc.), care se deplasează la domiciliul persoanelor şi familiilor cu probleme (stabilite pe baza datelor de la primării, dispensare, şcoli etc., sau din anchete proprii), oferind: asistenţă şi consiliere pentru rezolvarea unor drepturi de protecţie socială, asistenţă medicală, sfaturi de stil de viaţă sănătos, facilitarea accesului la serviciile sociale şi medicale, sprijin pentru rezolvarea unor nevoi stringente etc.;
ASISTENŢĂ MEDICALĂ (GRATUITĂ) LA DOMICILIU pentru persoanele aflate în situaţie de risc:
- echipe de lucru formate din specialişti (medic, asistent medical, eventual un asistent social), care se deplasează la domiciliul celor în nevoi (stabiliţi pe baza datelor de la primării, dispensare etc., sau din anchete proprii), asigurând control medical general, recomandări către alţi specialişti, sfaturi de sănătate, medicamentaţie uzuală şi alt ajutor umanitar în funcţie de situaţie şi de posibilităţi;
„ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOŞTRI", proiect de educaţie nonformală (meditaţii, cursuri, activităţi recreative) pentru copiii de vârstă şcolară din familiile sărace:
- organizat pentru copiii şcolari din familiile sărace sau alte probleme deosebite (stabiliţi pe baza datelor de la primării, şcoli etc., sau din anchete proprii), oferind, prin echipele de specialişti din învăţământ şi educaţie: meditaţii, supraveghere la întocmirea temelor, activităţi recreative, consiliere pentru părinţi, ajutor umanitar etc.
Prin implicarea a numeroşi colaboratori şi voluntari, aceste proiecte se derulează sau sunt în curs de organizare în localităţi din toate zonele, cum ar fi în judeţele Olt, Buzău, Brăila, Sibiu, Prahova,Constanţa, municipiul Bucureşti, concomitent desfăşurându-se acţiunile de promovare şi de formarea a echipelor de lucru în localităţile şi comunităţile din ţară.
(Detalii prin: Mitică Manta, director SUP ; contact@asup.ro, mitmanta@gmail.com, 0745.406.202, sau pe http://www.asup.ro/ şi http://www.iatamatrimitema.ro/).

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-03-10T10:32:00.000+02:00

PERSPECTIVA PSIHOSOCIALA A INVATARII STRUCTURATE A COMPORTAMENTELOR SOCIALE

PERSPECTIVA PSIHOSOCIALĂ A ÎNVĂŢĂRII STRUCTURATE A COMPORTAMENTELOR SOCIALE

2008-03-10T10:23:00.002+02:00

Pentru conturarea perspectivei psihosociale a învăţării structurate a comportamentelor sociale au fost utilizate trei elemente principale:
· Teoria;
· Modelul;
· Instrumentul.

Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX) oferă câteva definiţii utile:
· Teorie – ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
· Model – sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie.
· Instrument – persoană, lucru, forţă, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop.

Teoria structural-funcţională

Deşi apărută în domeniul antropologiei culturale, analiza sistemică, structural funcţională s-a dezvoltat odată cu evidenţierea caracteristici de sistem a vieţii sociale şi culturale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Malinowski – preluând conceptul de funcţie utilizat de Durkheim în sociologie – introduce în analiză principiul conform căruia „societatea în general, cultura, este privită ca un tot organizat, ca o entitate în care fiecare element îşi are o poziţie a sa bine precizată şi prin aceasta o contribuţie specifică , deci o funcţie” (Elena Zamfir, 1997). Mai departe, Radcliffe-Brown, Lewis-Strauss, Parsons, Merton şi alţii, au dezvoltat orientări noi şi diverse pe această linie a teoriei ştiinţifice asupra vieţii sociale.
Deşi diferite ca strategii de cercetare, orientare şi sens al analizei funcţionale, rămâne relevantă ideea legată de consecinţele funcţionale ale elementelor unui sistem asupra construirii structurii, dezvoltării şi funcţionării sistemului social general.
Sistemul structural-funcţionalist apare astfel, în accepţiunea modernă a lui Parsons, „ca un instrument teoretic posibil în condiţiile cunoaşterii actuale, (…) o fază intermediară către constituirea unei teorii dinamice ideale a societăţii” (Elena Zamfir, 1997).

Modelul organic versus modelul mecanicist

Având în vedere profilul relaţiilor interpersonale în cadrul diferitelor contexte socio-economice, se evidenţiază în literatura de specialitate mai multe alternative de evoluţie a acestora, alternative pe care Elena Zamfir (1997) le rezumă în două mari tipuri de modele, ce pot fi considerate atât alternative, cât şi succesive:
· Modelul mecanicist – caracteristica modelului este lipsa unei angajări afective, valorizată personal, cu puternice distincţii subiective şi reducerea strictă a legăturilor interpersonale la exigenţele de rol social. Este un model prin care oamenii se raportează unii la ceilalţi exclusiv în termenii dictaţi de normele generale şi formale ale situaţiilor sociale existente în diferitele sfere ale vieţii socioeconomice şi culturale. Cu toată această standardizare însă, vor apare şi inerentele diferenţieri, în funcţie de factori cum ar fi contextul situaţional concret, opţiunile valorice individuale, comportamentul propriu etc.
· Modelul organic – poate fi caracterizat ca fiind „o tentativă de depăşire a dificultăţilor şi consecinţelor” rezultate din modelul mecanicist, pe fondul implicaţiilor inevitabile ale creşterii complexităţii vieţii moderne şi a „exigenţelor logicii fiinţei umane ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală”. Acest model deci, ţine cont de particularităţile ce decurg din necesităţile multiple şi complexe ale fiinţei umane, de particularităţile structurale ale personalităţii individului, de ceea ce literatura de specialitate numeşte exigenţele omului total. (Elena Zamfir, 1997).

Grupul ca instrument de reconstrucţie umană

Schimbarea comportamentului unui individ a însemnat pentru specialiştii din domeniu sociouman mai mult decât implementarea mecanică a unor comportamente sau tipuri de comportamente. Astfel, având în vedere nevoia specifică de a activa într-un context social dinamic, grupul s-a evidenţiat major ca mijloc de schimbare individuală şi socială.
Perspectiva a fost oferită de două idei fundamentale (Elena Zamfir, 1997):
· Grupul – cadrul determinant al comportamentului individual;
· Grupul – realitate primară a existenţei umane.
Realitatea socială este sursa esenţială a afirmării şi dezvoltării individului. În acest context, ideea de grup s-a dovedit a fi foarte eficientă. Chiar dacă în principiu presupune crearea unui mediu social artificial pentru reconstrucţia persoanei, grupul, prin extensia către exterior, poate asigura atât coexistenţa cu mediu natural, cât mai ales transferul comportamentului învăţat în contextul obişnuit de viaţă.
Apărut ca o pârghie în acest demers, antrenamentul de transfer propus şi evidenţiat prin tehnicile de terapie comportamentală (vezi John Ramaekers, 1995) poate transforma un comportament nou acumulat într-unul generalizat. Astfel, persoana se obişnuieşte cu nou comportament folosindu-l în diferite situaţii de viaţă.
Drumul către psihologia de grup porneşte de la persoană şi traversează sfera relaţiilor interpersonale. Persoana reprezintă în fapt „celula fundamentală” la al cărei nivel se structurează şi dezvoltă viaţa psihică în societate, asigurând astfel cadrul primordial pentru continuitatea şi identitatea proceselor psihice.
Trecerea de la persoană la relaţia interpersonală şi de aici la grup are semnificaţia trecerii de la un sistem la altul, astfel: persoana devine subsistem al relaţiei interpersonale, iar aceasta, la rândul ei, devine subsistem al relaţiilor de grup (Pantelimon Golu, 2004).

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-02-17T14:39:00.000+02:00

MASS-MEDIA - INTERMEDIAR "AUTORIZAT" INTRE NOI SI REALITATE

MASS-MEDIA - INTERMEDIAR „AUTORIZAT” ÎNTRE NOI ŞI REALITATE

2008-02-17T14:25:00.005+02:00

Cine este şi ce vrea … Mass-Media?!

Câteva flash-uri de … gândire
· Înainte, oamenii credeau că o reprezentare – indiferent sub ce formă – a naturii, reprezintă acelaşi lucru cu natura însăşi !!!
· Astăzi, oamenii cred că o reprezentare a naturii reprezintă natura însăşi !!!
· O consecinţă (un prim rezultat): natura (informaţia) servită acasă.
· Substituirea trăirii directe cu experienţa pasivă (din toate punctele de vedere: mintal, psihic, fizic etc.) a receptării (pe toate căile posibile şi … imposibile) mesajului (informaţiei.
· Cât la % din ceea ce primim este informaţie utilă şi cât la % doar bruiaj (zgomot)?
· Mass-Media a devenit mai mult decât un intermediar, mai mult decât un translator, ea a devenit un substitut.
De ce?
· Gândeşte în locul meu (?!);
· Acţionează în locul meu (?!);
· Hotărăşte în locul meu (?!).
Ce fac eu atunci?
· Ce fac eu? Cred orice (?!) Da! Ajung să cred … orice!
De ce?
· Pentru că nu mai am contact direct cu realitatea.
· Pentru că nu mai am nevoie de contact direct cu realitatea.
· Printr-un simplu buton primesc tot ce am nevoie (cred eu că am nevoie!).
· Interesant este faptul că omul super-stressat modern, fugind de tumultul şi zgomotul vieţii cotidiene, îşi găseşte refugiul în liniştea şi siguranţa oferită de … Masss-Media.
Imagine şi cuvânt … cuvânt şi imagine … modele şi super-modele …
· Pentru toate gusturile!
· Pentru toate buzunarele!
· Inclusiv pentru cele goale!
Atenţie!!!
· Nu vorbim aici despre stiluri sau tehnici de comunicare, ci … dacă mai comunicăm sau nu?!
Care este apelul meu către … mine?
· Să fug de Mass-Media? Nu!
· Să-mi aduc aminte de realitatea înconjurătoare? Da!
· Să mă las mângâiat(ă) de razele soarelui …
· Să mă las purtat(ă) de adierile vântului …
· Să-mi picur în palmă picături de rouă …
· Să simt iarba cu picioarele-mi desculţe …
· Să plâng şi să râd cu tine, OMULE, aproapele meu …
· Adică să COMUNIC cu TOT şi cu TOATE …
Prin toţi porii … cu toate simţurile …
· Adică SĂ TRĂIESC …
… CU ADEVĂRAT …
… ŞI NU VIRTUAL !!!

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-01-15T18:26:00.000+02:00

INVATAREA STRUCTURATA A COMPORTAMENTELOR SOCIALE

ÎNVĂŢAREA STRUCTURATĂ A COMPORTAMENTELOR SOCIALE

2008-01-15T18:18:00.000+02:00

Noţiuni introductive

Metoda de învăţare structurată (SLM) a fost dezvoltată şi introdusă în SUA, în anul 1973, de Arnold Goldstein. Este una dintre numeroasele tehnici şi metode referitoare la comunicarea interpersonală, fiind şi prima care a aplicat învăţarea structurată în domeniul comportamentului. Astăzi, o multitudine de terapii şi metode de învăţare din Asistenţa Socială se bazează pe învăţarea structurată întemeiată pe metoda Goldstein.
Această metodă – prin stimularea acumulării şi dezvoltării unor calităţi noi de comportament – urmăreşte dezvoltarea:
· Autonomiei,
· Combativităţii,
· Controlului personal,
· Observării eficiente,
· Comunicării eficiente,
· Rezistenţei la sentimente de frustrare
ale persoanei asistate, astfel încât el(ea) să fie în măsură să „funcţioneze” potrivit cerinţelor zilnice ale vieţii personale şi colective. Aceste calităţi de comportament sunt acumulate prin:
· Imitare (oral);
· Interpretare, simulare (acting);
· Complimentare, aprobare (complimenting);
· Antrenament de transfer.
În afară de criteriile de mai sus – prin care este definită relevanţa metodei – un factor important este şi incapacitatea clientului, care se poate manifesta în diferite feluri (John Ramaekers, 1995):
· Un repertoriu de comportamente iresponsabile – persoana nu a învăţat niciodată să-şi dezvolte anumite comportamente şi nu (mai) ştie să răspundă la anumite situaţii conflictuale;
· Frica – ştie ce trebuie să facă, dar nu îndrăzneşte;
· Standarde cognitive – despre el, despre ceilalţi, etc. (ex. idei preconcepute, păreri şi/sau informaţii greşite, prejudecăţi) care-l încurcă în exprimarea activităţii personale;
· Comportamentul-obişnuinţă – poate bloca activitatea interpersonală.
În afară de relevanţă şi de incapacitatea comportamentală, mai există şi o latură legată de relaţia asistent – asistat, adică de condiţiile învăţării:
· Nu este suficient ca specialistul să fie convins de rostul unui tip de comportament de învăţat. Şi cel asista trebuie să fie convins;
· Aplicarea metodei se va face adaptată la comportamente precise;
· Cimentarea comportamentelor şi trecerea de la un comportament de învăţat la altul se va face într-o perioadă cu întreruperile necesare, pentru a evita orice fel de confuzii, neclarităţi etc.;
În cadrul programului de învăţare de comportamente este deosebit de important accentul pe încrederea în posibilităţile personale / încrederea în sine a clientului. Schimbarea comportamentului este condiţionată în mod clar şi definitoriu de credinţa persoanei asistate că este în stare să-şi însuşească noile tipare comportamentale. „Încrederea în calităţile personale condiţionează calitatea comportamentului însuşi” (John Ramaekers, 1995).

O aplicaţie a metodei Goldstein

Metoda aplicată, după cum am mai precizat anterior, urmăreşte să ajute persoana în alegerea unui comportament într-o anumită situaţie de viaţă, în aşa fel încât acesta să poată diferenţia modalităţile de comportament pe care le posedă şi să le folosească în mod optim. Aceasta poate contribui la un comportament adecvat şi la diminuarea sentimentelor de neputinţă, neîncredere, respingere etc. (Ionel Muşu, Aurel Taflan, coord., 1997).
Comportamentul personal este influenţat de doi factori principali:
· Condiţiile de viaţă în care individul trăieşte;
· Comportamentul persoanei în aceste situaţii de viaţă şi sentimente care se manifestă în aceste condiţii.
Caracteristicile de bază ale metodei folosite pentru învăţarea structurată de comportamente sociale sunt următoarele:
· Este în principiu de durată scurtă;
· Aplicarea este directivă;
· Accentul cade pe comportamentul concret al individului;
· Se lucrează cu exemple concrete;
· Se învaţă metode de comportament prin improvizări;
· Nu se foloseşte o vorbire complicată sau abstractă;
· Învăţarea este direcţionată spre multiplicarea repertoriului de comportament al persoanei.

Metoda Goldstein de învăţare structurată, asemenea tuturor terapiilor de tip comportamental, are deci ca scop, crearea de condiţii în care clienţii să devină mai „eficienţi”. Programul în perspectivă cognitivă - studiu social teoretic, pune la dispoziţie tipare comportamentale utile, viziuni realiste în legătură cu eficienţa acestor tipare de comportament şi de competenţa personală de executare a comportamentului. De aceea, accentual pe implementarea, creşterea şi consolidarea în posibilităţile personale / încrederea în sine este determinantă (John Ramaekers, 1995, pp. 38-40).

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-01-14T08:35:00.000+02:00

CONSILIERE ON-LINE = INVITATIE ON-LINE LA ... RELATIE INTERPERSONALA

INVITAŢIE ON-LINE LA … RELAŢIE INTERPERSONALĂ

2008-01-14T08:10:00.000+02:00

Internetul şi comunicarea

Societatea modernă se dezvolta în interdependenţă cu mijloacele de comunicare, care asigură conexiuni stabile şi care contribuie la rulajul rapid al informaţiilor. În acest context, Internetul, creat în concordanţă cu nevoile avansate de a gestiona o cantitate sporită de date şi de a le transmite în timp util de la un utilizator la altul, se conturează ca principal mediu de comunicare, ce parcurge continuu etape de dezvoltare şi de perfecţionare calitativă.
Utilizarea Internetului se manifestă, în prezent, ca un adevărat fenomen, având atât implicaţii benefice, cum ar fi accesul rapid la informaţie, posibilitatea de a comunica, derularea unor proiecte la distanţă, cât şi aspecte care afectează în sens negativ individul şi care încurajează izolarea socială. Cele mai utilizate servicii de Internet sunt cele de tip Instant Messenger, E-mail şi Web.
Folosirea obsesiva a Internetului este, potrivit specialiştilor, un indicativ pentru accentuarea unor stări cum ar fi însingurarea şi depresia. Necesitatea utilizării Internetului la muncă, apoi aşa-zisa relaxare prin intermediul jocurilor on-line, a comunicării de tip Instant Messenger, conduc treptat şi uneori fără a conştientiza fenomenul, la dependenţa de Internet. Daca în cazul copiilor se pot impune restricţii de utilizare, în ceea ce-i priveşte pe cei maturi, lucrurile se complică.
Este adevărat că posibilitatea apariţiei unor manifestări cu caracter de boala apare în special la persoane care sunt predispuse la acţiuni cu caracter dependent, mai precis, dacă nu ar fi fost Internetul, probabil atenţia şi preocuparea acestora ar fi fost direcţionate către o alta activitate.
Dependenţa de calculator, şi în speţă de Internet, conduce, în fapt, la izolare socială, pe care individul o resimte şi care îi acutizează nevoia de refugiu. Prin urmare, Internetul, pe de o parte facilitează comunicarea, respectiv legătura cu persoane aflate la distanţă, sau cu persoane necunoscute, însă, pe altă parte, întreţine o comunicare superficială. Individul, concentrat permanent pe activităţile informatizate, va ignora ceea ce-l înconjoară, se va îndepărta de persoanele din jur şi astfel va ajunge treptat, să se detaşeze de relaţiile sociale normale, directe şi să se concentreze pe linia interacţiunii on-line.

Şi atunci … de ce consiliere on-line ?

Potrivit celor enunţate anterior, Internetul a devenit unul dintre principalii facilitatori ai relaţiei, ai comunicării. Iar aceasta reprezintă un element condiţional de mare importanţă pentru stabilirea şi conturarea interacţiunii sociale.
Dar, după cum am lăsat a se înţelege, Internetul, nu trebuie să substituie relaţia dintre oameni. Pentru că relaţia interpersonală înseamnă mai mult decât schimb de replici, de informaţii. Reprezintă o categorie cu totul aparte din cadrul relaţiilor sociale, având o funcţie determinantă pentru toate celelalte forme de relaţii, structuri, procese şi fenomene sociale. Desemnează acea interacţiune nemijlocită şi reciprocă între persoane, în care există o implicare psihologică conştientă şi directă.
Comunicarea on-line poate fi conturată deci ca o formă de relaţionare socială, ca un punct de plecare în viitoarea relaţie interpersonală, dar atât.
Şi atunci de ce demersul acesta on-line? De ce consiliere on-line?
Simplu. Pentru a ajunge uşor la tine şi chiar … la mine, dorind să nu facă altceva decât o invitaţie. O invitaţie on-line la … relaţie interpersonală!

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-01-12T13:02:00.000+02:00

DREPTUL LA VIATA, LIBERTATE SI SECURITATE

DREPTUL LA VIAŢĂ, LIBERTATE ŞI SECURITATE

2008-01-12T12:57:00.000+02:00

„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale” (Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 3)

Ştiinţa de a trăi viaţa

Viaţa reprezintă „timpul cuprins între naşterea şi moartea cuiva”. Orice dicţionar explicativ ne dă şapte definiţii pentru viaţă, iar aceasta este una dintre ele. Simplă, parcă chiar prea simplă. Dar avem nevoie de explicaţii scurte. Înţelegem repede. Oare aşa să fie?
Definind „ceva”, omul încearcă să contureze caracteristicile şi natura relaţiei cu acesta. O definiţie simplă însă nu înseamnă că lucru este în sine simplu, ci, în primul rând că omul îl preţuieşte, îl valorizează mai puţin. Deci, ceea ce preţuim puţin, definim cu „puţin”. Şi atunci, ce gândeşte un îndrăgostit când îi spune iubitei: „Tu eşti viaţa mea!”. Tot ceva simplu, sau a concentrat în acest epitet (simplu!) tot ce are el mai de valoare? Viaţa!
Da, viaţa este cel mai de preţ lucru pentru fiecare dintre noi. Viaţa noastră. Dar putem spune acelaşi lucru şi despre viaţa altuia. Contează la fel de mult pentru noi? Viaţa apare odată cu naşterea. Trăim 70-80 de ani şi chiar mult mai mult, acumulând experienţă şi înţelepciune, adică învăţând să o valorizăm. La naştere primim în dar viaţa. Dar nu şi ştiinţa de a o trăi.
Savoarea vieţii trebuie învăţată, cultivată, trăită în comuniune cu ceilalţi. Şi atunci îi vom cunoaşte preţul. Şi atunci nici un epitet din lume nu va putea să îi mai cuprindă desăvârşita semnificaţie.

Alegerea de a fi liber

Omul îşi doreşte libertatea, independenţa, dar la fel de mult doreşte să nu fie singur în această lume, doreşte să se lege, să se identifice chiar cu ceilalţi. Este un dar primit încă de la început, de la naştere, odată cu viaţa. Adică din momentul când copilul se identifică cu părinţii, fraţii şi surorile sale, mai apoi cu prietenii şi alte persoane îndrăgite, iar mai târziu şi ceilalţi cu care intră, mai des sau ocazional în contact.
Nevoia specific umană de comuniune este un atribut al vieţii şi îl va determina întotdeauna pe om să se implice „de bună voie” în relaţiile cu cei din jur şi cu mediul exterior, acceptând, deplin conştient deci, „statutul” de dependenţă / independenţă în raport cu ceilalţi. Este „preţul” pe care fiinţa umană îl plăteşte pentru mai mult decât a trec de la o etapă de dezvoltare la alta. Este chiar „preţul vieţii”.

Mai mult decât securitate

Produs al însăşi vieţii, deci, nevoia de comuniune se constituie ca reper firesc al naturii umane, aceasta fiind constituită ca un ansamblu complex de instincte, înclinaţii, sentimente, stări de spirit etc., care îl determină pe individul uman să interacţioneze cu ceilalţi pentru a-şi satisface complexa structură bio-psiho-socio-culturală a nevoilor personale. Iar pentru fiinţa umană, în întreaga şi frumoasa sa complexitate, acest lucru reprezintă mult mai mult decât securitate, siguranţă. Este mai mult decât linişte, încredere. ESTE VIAŢA!

Motivaţia de a trăi

Viaţa ne prezintă, în numeroase ocazii, rezultatul dramatic al unei alegeri: alegând libertatea, omul decide să întrerupă legăturile cu tot ceea ce-l înconjoară: familie, colegi, prieteni, instituţii, societatea în ansamblu.
Prelevându-se de dreptul său la viaţă, libertate şi securitate, fiinţa umană neagă, conştient sau nu, acest drept celor din jur. Alegând astfel, individul uman arată că nu pune nici un preţ pe cel de alături, pe comuniunea cu cei din jur. Că, de fapt, nu înţelege ce înseamnă viaţa.
Am putea vorbi de viaţă fără a ne raporta la ceilalţi? Am putea să ne simţim liberi dacă avem întrerupte legăturile cu cei de alături? Am putea să ne simţim în siguranţă departe de fiinţe asemenea nouă?
De fapt, rezumând totul în câteva cuvinte:
AM PUTEA FI CU ADEVĂRAT FERICIŢI FĂRĂ CEILALŢI ?
Răspunsul este simplu de această dată: nu!
Iar pentru cei care au ales altfel, pentru cei care au crezut, care cred sau care vor mai crede că este posibil, va trebui ca noi, cei care mai credem că nu putem trăi decât împreună şi pentru ceilalţi, să redeschidem porţile către viaţă. Către adevărata viaţă. Viaţa împreună şi pentru ceilalţi. Să fim alături de ei în încercarea de a căuta un răspuns la o întrebare care – cu certitudine – a frământat, frământă şi va continua să frământe fiecare fiinţă umană în parte:
CUM SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE BUCURĂM CU ADEVĂRAT DE VIAŢĂ ?

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-01-10T09:59:00.000+02:00

SINGURATATEA. RELATIA CU CELALALT - SINGURA ALTERNATIVA

SINGURĂTATEA. RELAŢIA CU CELĂLALT - SINGURA ALTERNATIVĂ

2008-01-10T09:51:00.000+02:00

Singurătatea

Copilul, pe măsură ce creşte, caută să părăsească legăturile originare, care îi asigură – încă de la naştere - securitatea şi unitatea fundamentală cu lumea exterioară. Ieşind din această lume cu legăturile prestabilite (dar la care acesta abia a renunţat, afirmându-şi individualitatea), omul devine conştient că este o entitate distinctă de mediul înconjurător şi de ceilalţi oameni, dar şi că este singur în această nouă existenţă individuală.
Ce va face acum? Cum şi pe ce baze va recrea sistemul relaţional ce îi asigură securitatea şi „confortul” fizic, emoţional, mintal şi moral?
După cum s-a demonstrat, sociabilitatea este o trăsătură esenţială şi definitorie a fiinţei umane, nevoia de relaţionare interumană constituind un adevărat „motor motivaţional” al demersurilor pe care aceasta le face pe parcursul vieţii sale şi care-i influenţează major întreaga autodezvoltare.
În acest context, singurătatea apare ca un fenomen psihosocial negativ, care provoacă disfuncţionalităţi profunde, atât în plan individual cât şi social. Cum am putea defini deci singurătatea?
Elena Zamfir (1997) ne spune că „singurătatea se defineşte în raport de o nevoie specific umană: nevoia de celălalt”. Ne este precizat în continuare faptul că relaţia cu celălalt are o serie de funcţii esenţiale pentru starea de normalitate a individului uman, cunoscute din piramida necesităţilor lui Abraham Maslow.
În singurătate, individul experimentează lipsa acestui tip de suport, legat categoric de relaţia cu cei din jur. Singurătatea apare, deci, ca starea psihosocială în care cercul de relaţii al unei persoane este mai mic sau mai puţin satisfăcător decât acesta îşi doreşte (Dumitru Cristea). Definită prin cele două aspecte – izolare emoţională / izolare socială (fizică) – starea de singurătate implică mai multe elemente fenomenale şi de analiză (Dumitru Cristea):
· Natura şi gradul de activare a unor vectori motivaţionali, prin care se relevă necesităţile şi interesele specifice unui anumit subiect de a dezvolta relaţii interpersonale de natură afectivă, co-acţională, de comunicare, de coabitare, de influenţă etc.;
· Măsura în care mediul social imediat răspunde acestor nevoi personale;
· Modalitatea subiectivă în care individul trăieşte starea de singurătate,legată de nerealizarea aspiraţiilor şi aşteptărilor relaţionale ale acestuia;
· Contextul psihoindividual şi psihosocial în care apare şi se manifestă (persistă) starea de singurătate;
· Efectele pe care singurătatea le generează în planurile individual, de grup, organizaţional, instituţional şi la nivelul întregii societăţi.
Interacţiunea dintre factorii de mai sus face ca această stare de singurătate să se resimtă diferit de la o persoană la alta, chiar şi dacă caracteristicile situaţionale pot fi aceleaşi.

Singurătate şi însingurare

De asemenea, efectele în plan subiectiv ale stării de singurătate sunt foarte diferite, de aceea este foarte importantă distincţia între singurătate şi ceea ce este numită stare de însingurare. Cele două sunt calitativ diferite, sursa lor psihologică fiind diferită, după cum şi consecinţele psihosociale nu sunt aceleaşi. Singurătatea este generată preponderent de factori externi şi contextuali, care poate afecta pe orice persoană într-un moment al vieţii. Ea poate fi provocată prin factori conjuncturali (de ex. restrângerea sferei relaţiilor interpersonale ca urmare a unor mutări rezidenţiale, pensionări, pierderea unor prieteni sau a partenerului de viaţă etc.), fără însă ca neapărat să se producă şi o stare de însingurare.
De ce? Pentru că persoana în cauză poate descoperi resursele sufleteşti de a compensa într-o anumită formă ceea ce a pierdut. Ajungem astfel la a defini ceea ce reprezintă starea de însingurare. Aceasta apare ca o „boală a sufletului” (Dumitru Cristea), având cauze mult mai profunde din punct de vedere psihologic şi psihosocial, după cum şi efectele sale sunt, de regulă, mult mai drastice. Însingurarea este rezultatul alterării sau diminuării capacităţilor afective, de comunicare şi relaţionale ale subiectului uman, ceea ce face ca acesta să nu mai poată menţine sau construi legăturile cu ceilalţi şi cu lumea exterioară.

Terapia singurătăţii

Eliminarea sau diminuarea sentimentului de singurătate pot fi obţinute prin unele acţiuni sistematice de asistenţă psihoindividuală şi/sau psihosocială:
· Facilitarea realizării de noi relaţii interpersonale de către persoanele aflate în dificultate, prin antrenarea lor în diferite activităţi, acţiuni sociale, cercuri, alte întreprinderi cu caracter social;
· Crearea de relaţii afective substitutive (de ex. cu animale, păsări etc.);
· Determinarea compensării lipsei de relaţii sociale – pe fondul unei dorinţe resimţite – prin cultivarea unor activităţi atractive – având tot rol substitutiv (de ex. practicarea unui hobby, internetul etc.);
· Dezvoltarea unei culturi instituţionalizate , privind statutul şi modul de viaţă specific generaţiilor, valorificarea socială a potenţelor, capacităţilor, talentelor, experienţei de viaţă şi profesionale a subiecţilor.
Cercetările sociologice şi de psihologie socială au arătat faptul că singurătatea poate fi considerată o boală socială. Presiunea şi uneori chiar şocul provocat de universul artificial şi impersonal al oraşelor, instrumentalizarea excesivă a potenţelor şi relaţiilor interumane - pe fondul accentuat al imperativelor noilor modele şi tipare ale societăţii moderne (Alvin Toffler, 1973) – au acutizat această maladie a omului contemporan. Care este, în final, elementul cheie al demersului terapeutic?
Să ne reamintim afirmaţia făcută de Elena Zamfir (1997): „Singurătatea se defineşte în raport de o nevoie specific umană: nevoia de celălalt”.
Cheia este deci relaţia cu Celălalt. Sine - Celălalt, nu doar o simplă relaţie la nivel psihosocial, ci cu adevărat o soluţie: UNICA.

Mitică Manta

CONSILIERE MITMANTA

2008-01-10T02:23:00.000+02:00

FIINTA UMANA IN FATA UNEI ALEGERI

2008-01-05T01:51:00.000+02:00

Avem sau nu avem NEVOIE de Celălalt?
O întrebare simplă şi poate pentru mulţi chiar simplistă. Bineînţeles că avem nevoie de cel de lângă noi, indiferent că-l numim părinte, soţ, frate, prieten, coleg, concurent sau chiar inamic. De ce? Pentru că … altfel nu se poate … Pentru că, dincolo de nevoile fiziologice există – aşa cum am mai precizat - şi o altă parte imperativă a naturii umane, tot la fel de constrângătoare, fără a fi însă înrădăcinată în procesele corporale, ci – după cum ne spune Erich Fromm (1998) – chiar în esenţa practicii şi modului de viaţă uman: nevoia de a fi legat de lumea exterioară, nevoia de Celălalt!
Fiinţa umană în faţa unei alegeri. Între Nevoia de Libertate şi Nevoia de Celălalt.
Şi omul a ales: să fie Liber, dar nu Singur, ci cu Celălalt. Nu, nu este un joc de cuvinte, este rezultatul unei acţiuni. O alegere „spontană”, dar una eficientă şi singura cale prin care individul uman a reuşit să evite singurătatea şi angoasa, fără a intra într-un conflict indisolubil cu nevoia sa de libertate. Este acea relaţie spontană cu ceilalţi şi cu natura, o relaţie care leagă pe individ de lume fără a-i distruge individualitatea (Erich Fromm, 1998).
Avem astfel cele două aspecte determinante, legate de această alegere a omului, pe care le putem prezenta sub forma următoare:
· Existenţa umană şi libertatea - de la bun început inseparabile;
· Nevoia de celălalt - esenţa practicii şi modului de viaţă uman.
Dar care este substratul tuturor acestor demersuri umane?
„Dacă ne-am pune întrebarea: ce este mai important în viaţă? Răspunsul vine de la sine – spune Elena Zamfir (1997) - şi nimeni nu ar putea să-l conteste: FERICIREA. Este unul dintre adevărurile cele mai simple şi clare, universal împărtăşite. Nu există om care să nu aspire a fi fericit, care să nu-şi orienteze întreaga viaţă spre o asemenea stare pe care toată lumea o concepe ca fiind ţelul suprem”.
Dar ce este fericirea? Şi prin ce resort ne conectăm la ea? Şi care este locul Celuilalt aici? Se pare că, de data aceasta, răspunsul nu mai este chiar aşa de simplu. Să încercăm să o abordăm, pornind de la afirmaţia simplă că „reprezintă lucrul cel mai important pentru noi”. Trecând peste toate încercările făcute de-a lungul istoriei omenirii de a defini acest „ideal de atins”, vom putea da totuşi, fie şi aproximativ, un răspuns. Pentru aceasta ne vom folosi în continuare de perspectiva oferită de Elena Zamfir (1997), în care sunt cuprinse cele două definiri ale fericirii:
· Definirea negativă a fericirii: lipsa suferinţei – „Lumea în care trăim reprezintă o sursă permanentă a vieţii noastre. Ea semnifică uneori şi o cauză a perturbării care ne împiedică să fim noi înşine”. „Omul s-ar simţi bine, deci şi ar găsi fericirea, când s-ar putea sustrage fluctuaţiilor perturbatoare, întâmplătoare, când şi-ar dobândi Liniştea, Pacea sufletească”.
· Definirea pozitivă a fericirii: realizarea de sine - „O cu totul altă etică se prefigurează aici. Fericirea este dată de lărgirea capacităţii de înţelegere a lumii, de amplificarea continuă a posibilităţilor de acţiune asupra acesteia, cât şi de interacţiunea cu ceilalţi oameni”.
Imaginea la care ne racordează Elena Zamfir (1997) – preluând viziunea lui Goethe despre aspiraţiile lui Faust - nu este cea a omului „fericit, lenevind într-o deplină securitate şi bogăţie”, ci a unuia „mereu nemulţumit de sine, care-şi găseşte împlinirea în pasiunea muncii, a creaţiei, a dăruirii de sine pentru binele colectivităţii”
Aceste două perspective ale existenţei umane nu sunt exclusive, ci complementare. Fericire apare ca o stare dinamică, bazată pe o continuă alternare a acestor două faţete, pe de o parte aspiraţia spre echilibru, linişte interioară, armonie, iar pe de altă parte, dorinţa permanentă spre depăşire, dezvoltare, tensiunea şi neliniştea căutării, aşteptarea realizării.
„Sensul existenţei umane nu pare a fi definibil sub forma unei stări oarecare de atins. El apare mai degrabă sub forma unei dezvoltări deschise, un proces în care, în fiecare etapă, omul întrezăreşte orizonturile imediat următoare, presupunând şi spaţiile care i se vor deschide în viitor” Elena Zamfir (1997).
Iar în acest proces al dezvoltării umane, locul Celuilalt este unul singur şi clar stabilit. Alături de Sine!
Sine – Celălalt, o pereche frumoasă, o dihotomie care reprezintă – după cum am mai spus în introducerea lucrării - mai mult decât o simplă relaţie. Reprezintă legătura dintre individ şi ceilalţi, dintre sine şi mediu, dintre fiinţa umană şi societate, mediul activ şi semnificativ al vieţii personale şi colective (Elena Zamfir, 1997).
Stând în faţa măreţiei omului şi capacităţii sale creatoare, conjugate cu abnegaţia şi spiritul său de sacrificiu, ce decurg din datoria resimţită faţă de propria-i conştiinţă şi faţă de colectivitate, ridicate la treapta unei înalte etici sociale, Antoine de Saint-Exupéry (1964) a descoperit filosofia acestuia: responsabilitatea în faţa celorlalţi, a colectivităţii întregi, precum şi urmărirea unui obiectiv uman mult mai înalt, general şi mult mai important decât propriul interes.
El afirmă că „deservirea comunităţii este suficientă ca să justifice existenţa fiecărui individ. Dar comunitatea însăşi este bazată pe dragoste, pe prietenie, pe solidaritate şi încredere reciprocă”.
Dragoste, prietenie, solidaritate şi încredere reciprocă.
În Le Petit Prince (Antoine de Saint-Exupéry, 1964), micul locuitor al unei planet minuscule porneşte într-o lungă călătorie prin lume ca să caute adevăratul sens al vieţii. În cursul peregrinărilor sale ajunge să-şi dea seama că numai prin dragoste, prietenie, solidaritate şi încredere poţi descoperi adevăratul sens al vieţii, că „nu poţi vedea limpede decât cu inima”, că pentru a fi fericit „ajunge să gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită”, iar ceea ce conferă un sens existenţei sunt relaţiile dintre oameni, care implică şi responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalţi”. „Omul – scrie Antoine de Saint-Exupéry – este principiul vieţii mele” şi această sinteză a filosofiei sale este „mesajul înălţător pe care omul adevărat îl adresează celorlalţi oameni”.
Cu adevărat, fericirea este idealul suprem, care nu poate fi atins de unul singur, ci numai împreună cu ceilalţi, îndeplinind această condiţie simplă şi unică:
Sine = F E R I C I T dacă Celălalt = F E R I C I T.
Este ceea ce n-a înţeles Omul Paradisului Pierdut. Alegând să fie liber, a ales să fie singur, neştiind că:
Singur = N E F E R I C I T.
Astăzi, Omul a înţeles că Sine – Celălalt înseamnă FERICIRE, dar oare este el cu adevărat FERICIT?
Fiinţa umană este în căutarea unui răspuns.
Şi-l va găsi.
Prin dragoste, prietenie, solidaritate şi încredere reciprocă.

Mitică Manta